duminică, 18 ianuarie 2015

Experienta mea - UNGHII GEL

Ok... păreri sunt multe... Țin minte că auzisem tot felul de nebunii când am vrut și eu unghiuțe cu gel. Tot ce știam era că nu mai  aveam timp să stau de 2 ori pe săptamâna să îmi fac unghiile.. Vroiam ceva care să reziste 3-4 săptămâni.
Zis și făcut! Cred că am stat vreo 2 săptămâni să le admir, să mă obișnuiesc cu ele. Nu eram deloc obișnuită să am unghiuțe lungi, care nu se rup la prima lovitură, cu manichiură perfectă în fiecare zi.
Și am devenit îndrăgostită de conceptul ăsta și m-am reîntors la întreținere.

Timp de 6 luni nu a mai trebuit să stau să îmi fac unghiile seara târziu când veneam ruptă de oboseală acasă. Unghiile mele naturale creșteau foarte frumos. Ajunsesem să am gel pe unghia naturală. Eu am fost foarte mulțumită și de cum lucra fata care mi le-a pus. Nu am avut probleme cu vreo tăietură sau să mă usture cuticulele.

La părțile Contra... Ei bine, aici aș avea o plângere la adresa timpului pe care trebuie să îl petreci acolo pe scăunel... În jur de 3-4 ore. Cu cât modelul este mai complicat, cu atât mai mult trebuia să stau liniștită pe scăunel. Nu m-a deranjat prea tare acest aspect. Dar poate pe unele dintre voi v-ar deranja.
Iar un alt contra ar fi, faptul că te cam plictisești de modelul pe care îl porți. Unele fete mergeau la întreținere din 2 în 2 săptămâni... Dar hei.. eu nu aveam nici timpul necesar, și uneori nici bănuții necesari pentru a-mi face programare de 2 ori pe lună. Și in plus, unde mă duceam eu, trebuia să îmi fac programarea din timp, pentru că altfel nu prindeam loc exact când vroiam. Și uneori aveam programare de la ora 18.. Și plecam pe la vreo 9-10 seara de acolo.

În prezent nu mai am gel. Mi se făcuse un dor nebun să îmi fac singură unghiile, cu tot felul de modele și ojele mele deja aveau un strat gros de praf pe ele :))
Și mi-am dat jos gelul. Proces care nu a durat decât 1 oră! :D
Unghiile mele erau din nou scurte, ușor fragile, și mai rămăsese puțin gel pe suprafața lor. Am folosit intens tratamentul de la Farmec cu vit B5, mult ulei pe cuticule și nu am avut nici o problemă cu unghiuțele.
Mai jos sunt produsele care m-au ajutat să revin la unghiuțele pe care le-am avut!

O să vă las și niște pozici cu modelele pe care le-am avut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu