duminică, 25 ianuarie 2015

Unghiutele Saptamanii

Duminică!!! Ziua când e dedicată doar ptr mine! Măști de față, creme de corp, baie luuungă cu multă spumă, păr și unghiuțe îngrijite pentru săptămâna ce urmează.
A devenit un fel de ritual pentru mine, un ritual care mă ajută să trec mai ușor peste ziua de Luni... Probabil este un clișeu la toată lumea... dar pentru mine ziua de luni a devenit (fără să îmi propun) o zi lungă, și grea!

Ok... să trecem la subiect! Săptămâna la mine e cam așa.. 3 zile cu o manichiură, 2 zile cu altă manichiură, iar în weekend (dacă am chef sau trebuie sa plec undeva în oraș) îmi fac unghiile într-o culoare pe care nu aș purta-o în timpul săptămânii, la muncă. Așa că o să fiu scurtă și la obiect!

 Săptămâna aceasta am purtat :




Spre sfârșitul săptămânii, pentru că nu am avut chef de ceva wow și mă grăbeam, am ales unghiuțe simple, nude:



Iar în weekend am încercat ceva nou, care sincer nu m-a dat pe spate... Iar rezistența este slabă.. 1 zi  :))  Dar am primit multe complimente!





miercuri, 21 ianuarie 2015

Review Mini-Paleta ~ AVON


Sincer... Am luat-o pentru că nu am văzut nici un review la această palețică!! Și am tot căutat... și pe site-urile străine, și pe la clientele mele Avon... Nimeni nu o vroia! :))
Am văzut-o de nenumărate ori prin catalog și mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Am zis să mă risc să o cumpăr, chiar daca nu știam dacă este pigmentată. Și în plus eu am reușit să o iau la un preț mult mai mic decât cel din catalog.

Primul lucru care m-a izbit este marimea ei. Chiar mă bufnise râsul! Este chiar mică și drăgălașă!
E perfect de aruncat prin portfard și nu ocupă foarte mult loc.
Și nici nu riști să se spargă fardurile, pentru ca se inchide foarte bine și nu rămâne spațiu gol între compartimente.










La capitolul farduri.. Avem 4 farduri, destul de sidefate, mai puțin culorile inchise. Una dintre ele fiind mată(este preferata mea pentru pliul pleoapei!). Nu sunt prăfoase și mi se par destul de pigmentate. Auriul încă nu l-am încercat. Îl consider mai potrivit pentru seară. În rest fardurile sunt potrivite pentru un machiaj simplu de zi cu zi!

Palețica mai are și 4 rujuri, pe care recunosc că nu le-am purat pe buze încă. :D
Le-am încercat cu degețelul, dar pe buze nu știu cât de rezistente sunt. Au consistența unui luciu de buze mai degrabă, decăt un ruj. Cea mai drăguță culoare mi s-a părut a patra, cea închisă. Pe piele se vede un roz închis foarte frumos.

Iar acum blush-urile - preferatele mele! :)
Sunt destul de pigmentate și trebuie să ai grijă cât produs iei pe pensulă (dacă vrei să nu arăți ca un clovn). Sunt destul de mari, potrivite pentru o pensulă de blush măricică.
Culorile mi se par superbe! Un roz mat și o piersicuță sidefată! Yummy!
Mi se par mai potrivite pentru primăvară - vară. Dar eu le-am purtat chiar și pe vremea asta cu ceață.


Per total... Este o paletă super bună pentru cele care sunt mereu pe fugă, pentru portfard, pentru călătorii, pentru incepătoare în ale machiajului, etc.. Are tot ce iți trebuie pentru un machiaj rapid și simplu. Și chiar dacă pare mică, este foarte bine compartimentată, cu cantități generoase de produs.

Prețul variază între 35 lei - 40 lei. Și cred că în unele campanii Avon nu a fost disponibilă această paletă. Așa că ... grăbiți-vă dacă doriți să o achiziționați! :)


duminică, 18 ianuarie 2015

Experienta mea - UNGHII GEL

Ok... păreri sunt multe... Țin minte că auzisem tot felul de nebunii când am vrut și eu unghiuțe cu gel. Tot ce știam era că nu mai  aveam timp să stau de 2 ori pe săptamâna să îmi fac unghiile.. Vroiam ceva care să reziste 3-4 săptămâni.
Zis și făcut! Cred că am stat vreo 2 săptămâni să le admir, să mă obișnuiesc cu ele. Nu eram deloc obișnuită să am unghiuțe lungi, care nu se rup la prima lovitură, cu manichiură perfectă în fiecare zi.
Și am devenit îndrăgostită de conceptul ăsta și m-am reîntors la întreținere.

Timp de 6 luni nu a mai trebuit să stau să îmi fac unghiile seara târziu când veneam ruptă de oboseală acasă. Unghiile mele naturale creșteau foarte frumos. Ajunsesem să am gel pe unghia naturală. Eu am fost foarte mulțumită și de cum lucra fata care mi le-a pus. Nu am avut probleme cu vreo tăietură sau să mă usture cuticulele.

La părțile Contra... Ei bine, aici aș avea o plângere la adresa timpului pe care trebuie să îl petreci acolo pe scăunel... În jur de 3-4 ore. Cu cât modelul este mai complicat, cu atât mai mult trebuia să stau liniștită pe scăunel. Nu m-a deranjat prea tare acest aspect. Dar poate pe unele dintre voi v-ar deranja.
Iar un alt contra ar fi, faptul că te cam plictisești de modelul pe care îl porți. Unele fete mergeau la întreținere din 2 în 2 săptămâni... Dar hei.. eu nu aveam nici timpul necesar, și uneori nici bănuții necesari pentru a-mi face programare de 2 ori pe lună. Și in plus, unde mă duceam eu, trebuia să îmi fac programarea din timp, pentru că altfel nu prindeam loc exact când vroiam. Și uneori aveam programare de la ora 18.. Și plecam pe la vreo 9-10 seara de acolo.

În prezent nu mai am gel. Mi se făcuse un dor nebun să îmi fac singură unghiile, cu tot felul de modele și ojele mele deja aveau un strat gros de praf pe ele :))
Și mi-am dat jos gelul. Proces care nu a durat decât 1 oră! :D
Unghiile mele erau din nou scurte, ușor fragile, și mai rămăsese puțin gel pe suprafața lor. Am folosit intens tratamentul de la Farmec cu vit B5, mult ulei pe cuticule și nu am avut nici o problemă cu unghiuțele.
Mai jos sunt produsele care m-au ajutat să revin la unghiuțele pe care le-am avut!

O să vă las și niște pozici cu modelele pe care le-am avut.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

AM REVENIT !!! .... I'm back! :)



După o absență de 1 an și 5 luni (da, am numărat...), în care s-au întamplat multe, s-au schimbat multe... Am zis că este cazul să vă explic măcar de ce am luat o pauză.. :D
În primul rând, acum 1 an jumătate eu munceam part time. Și aveam timp de aproape orice... aproape :))
Mi-am gasit un job full time, care îmi ocupa o mare parte din timp(o mică precizare- sunt terapeut ABA, lucrez cu copiii cu autism) ... A trebuit să mă împart și cu facultatea/ sesiunile/ proiecte de predat.. Și a trebuit să îmi organizez și propia nuntă. Dap, singurică ptr că soțul meu iubit era mai tot timpul plecat prin alte țări. Și nu regret nimic! Să nu mă înțelegeți greșit. Nu mă plâng! A fost un an dificil, dar nu regret!
Și așa s-a dus timpul.. eu nu știu cum a zburat! Nu am avut timp nici măcar să mai intru pe pagina mea de blog.. sa vad dacă mai arată la fel.. Să îmi fie rușine! :(
Între timp, a mai apărut o schimbare în viața mea... O sa fiu MĂMICĂ! Am zile când nici mie nu-mi vine să cred.. Dar incepe să crească burtica și devine din ce în ce mai real! Sunt însărcinată în 4 luni jumătate. Dar mai multe despre sarcină o sa vorbesc intr-o altă postare. Nu vreau să o lungesc acum.


Am zis că o să ma reapuc iar de blog. Un fel de nouă rezoluție a anului. Să vedem acum cât de bine o să mă țin de ea... :D
În principiu cam atât vroiam sa vorbesc astăzi.. De Ce am lipsit? Unde am fost?

Vă pup! Și o să revin în curând!


 P.S. Am fost foarte activă pe intragram in schimb! :D  http://instagram.com/zuzigeo/